
Preasfințitul Ioan al Sorocii a oficiat slujba înmormântării pentru regretatul scriitor Ion Druță

Episcopul Ioan al Sorocii a participat la procesiunea „Drumul Crucii, al Pocăinței și al Păcii” în jurul or. Florești

Invitație la Festivalul Internațional de muzica corală „A ruginit frunza din vii”, ediția a XVI-a

Un bust al Părintelui Sofian Boghiu va fi inaugurat sâmbătă, 7 octombrie, în localitatea natală Cuconeștii Vechi, la 111 ani de la naștere

De ziua internațională a persoanelor vârstnice, ÎPS Mitropolit Vladimir a oferit micul dejun, prânzul și cina celor 160 de persoane ale Centrului de plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilităţi din Chişinău

Preasfințitul Ioan a oficiat Sfânta Liturghie și a hirotonit un preot, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală

Ierodiaconul Macarie (Crudu) a susținut teza de doctor în teologie

Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din s. Căprești, r. Florești





